Cutia aceasta de chibrit in care traim si pe care ironic o numim lume ne apasa intreaga existenta.Distruge echilibrul dintre om si natura,dar redefineste echilibrul dintre viata si moarte,definitiveaza procesul de egalizarea a adevarului ce il credeam vesnic nemuritor si al minciunii,ce se spunea ca va fi descoperita asa cum gasim si drumul spre esec.
E lung drumul spre esec,si niciodata nu e usor de gasit,mai usor ar fi drumul spre succes,dar intoteauna ne abatem pe carari laturalnice ce ne conduc spre prapastia fara capat.Greu trebuie sa fie sentimentul sa stii ca ai fost atat de aproape,dar nu l-ai avut..nimeni nu ajunge la implinire totala...
Reusita este pentru toti..pentru cei ce o cauta cu lumanarea stinsa e de negasit,pentru cei ce o cauta cu flacari tremurande e greu de atins,insa usor de intrezarit,iar pentru cei din urma,ce o cauta cu sufletul e atat de aproape ca o pot mirosi asa cum simti mirosul de brad iarna,aproape ca o vad,asa cum vezi vantul,aproape ca au atins-o asa cum atingi inima,aproape ca au avut-o la fel cum il avem pe Mos Craciun.
Dorinta de implinire profesionala este mai mare decat cea de implinire spirituala sau sentimentala.Ne distrugem ultima ramasita de simtire si o transformam in vointa puternica de obtinere a unui ideal ce nu apartine simtirii noastre.
Visul ce nu poate fi atins nu este cariera,iar femeia doritoare de satisfactii nemarginite si implinire profesionala,renunta la bunul ei pentru a urca o treapta pe scara sociala si pentru a cobori doua pe scara morala....esueaza...Barbatul doritor de atentie din partea insotitoarei ce-i ofera placere fizica,cauta in cariera placerea ce-i lipseste,placerea profunda...nu o gaseste si esueaza.
Sufletul ce se zbate in mine sa iasa la lumina imi striga cu putere ca nu poate suporta indiferenta.Constiinta mea pierde in fata realitatii dure din care facem parte,in care ne ancoram cu tarie si pe care nu suntem dispusi sa o parasim pentru descoperirea noului.
Nu ne putem raporta sufletele flamande la cariera,ar insemna sa ne vindem cu totul,iar daca,uneori mai vindem din noi,vindem trupul si sentimentele,nu sufletul..e bunul nostru..singurul pe care stim ca nu-l putem pierde.
E lung drumul spre esec,si niciodata nu e usor de gasit,mai usor ar fi drumul spre succes,dar intoteauna ne abatem pe carari laturalnice ce ne conduc spre prapastia fara capat.Greu trebuie sa fie sentimentul sa stii ca ai fost atat de aproape,dar nu l-ai avut..nimeni nu ajunge la implinire totala...
Reusita este pentru toti..pentru cei ce o cauta cu lumanarea stinsa e de negasit,pentru cei ce o cauta cu flacari tremurande e greu de atins,insa usor de intrezarit,iar pentru cei din urma,ce o cauta cu sufletul e atat de aproape ca o pot mirosi asa cum simti mirosul de brad iarna,aproape ca o vad,asa cum vezi vantul,aproape ca au atins-o asa cum atingi inima,aproape ca au avut-o la fel cum il avem pe Mos Craciun.
Dorinta de implinire profesionala este mai mare decat cea de implinire spirituala sau sentimentala.Ne distrugem ultima ramasita de simtire si o transformam in vointa puternica de obtinere a unui ideal ce nu apartine simtirii noastre.
Visul ce nu poate fi atins nu este cariera,iar femeia doritoare de satisfactii nemarginite si implinire profesionala,renunta la bunul ei pentru a urca o treapta pe scara sociala si pentru a cobori doua pe scara morala....esueaza...Barbatul doritor de atentie din partea insotitoarei ce-i ofera placere fizica,cauta in cariera placerea ce-i lipseste,placerea profunda...nu o gaseste si esueaza.
Sufletul ce se zbate in mine sa iasa la lumina imi striga cu putere ca nu poate suporta indiferenta.Constiinta mea pierde in fata realitatii dure din care facem parte,in care ne ancoram cu tarie si pe care nu suntem dispusi sa o parasim pentru descoperirea noului.
Nu ne putem raporta sufletele flamande la cariera,ar insemna sa ne vindem cu totul,iar daca,uneori mai vindem din noi,vindem trupul si sentimentele,nu sufletul..e bunul nostru..singurul pe care stim ca nu-l putem pierde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu