Toamna..emotii... ma trec fiori de gheata cand imi amintesc de Elena,ii spun Elena pentru ca nu este o fetita oarecare,simt ca e o legatura intre noi.E la varsta la care nu face diferenta intre adevar si minciuna si desi este o fetita aparent timida si linistita iti consuma intreaga energie...iti bea sufletul si suge fiecare picatura de simtire din tine.
Ar trebui sa fie inca inocenta si sa nu cunoasca adevarata fata a vietii,insa pentru un copil de clasa a IV-a e prea incercata si chinul o consuma,dar nu spune,traieste fiecare clipa cu zambetul pe buze si iti ridica moralul,chiar daca acesta e ingropat 2 metri sub pamant.
Nu stie sa citeasca,ii este prea greu sa depuna acest efort singura..incearca..este ambitioasa.Atunci cand greseste te priveste cu teama,insa iti zambeste usor,e un zambet pierdut prin amintirile ce nu o lasa sa rada.
Te infioara privirea cercetatoare a tuturor copiilor...te privesc curiosi,neincrezatori si totusi iti cer ajutorul,le este greu sa respecte regulile impuse de centru...Elena le respecta...Respecta rabdarea parca fara margini si este usor uimita..ma intreb oare parintii ei ce o invata acasa...o privesc si ii zambesc calduros..atunci e prima data cand reuseste sa citeasca singura un cuvant corect...o felicit si privirea patrunzatoare si fericita ma face sa tremur.O vad ca zambeste larg,e multumita de rezultat si incearca sa continue...rabdarea mea e asemeni nisipului dintr-o clepsidra..parca se termina si ea simte presiunea ucigatoare ce o arunc asupra ei...ii curg cateva lacrimi..simtise ca ma dezamageste,sau asta am crezut eu...m-a emotionat Elena...e una din multele fetite ce nu se mai joaca de mult cu papusi,ce nu-si doreste sa fie printesa si a uitat de zanele din povesti.
Poate crede ca zanele nu exista,nu stiu ce este in sufletul ei obosit,parca prea bolnav sa creada ca si visele pot fi atinse.Simt ca este imbolnavita de rautatea inconjuratoare,nu stiu prea multe despre ea,insa ochii o tradeaza..ii lipseste ACASA...parca e rupta pagina dictionarului explicativ acolo unde scrie ACASA...Elena are nevoie de sprijin moral nu financiar,are nevoie de intelegere nu compasiune,are nevoie de apreciere mai mult decat de aer.Sufletul ei cere un exemplu...nu poate tipa, cum nici calatorul grabit din gara nu poate striga dupa ultimul tren...viata nu asteapta pe nimeni...iar ea stie aceasta ... disperarea celui ce pierde trenul e la fel de mare ca disperarea din ochii Elenei.Cum sa-i oferim Elenei exemple?Uita-te pe feareastra..vei vedea o doamna grabita ce arunca tigara pe jos;deschide televizorul...ti se vor promova principii ale unor persoane ce si-au vandut sufletul in goana dupa bani.Deschide-ti sufletul si fii propriul tau exemplu!Fii exemplul Elenei!
Tu cititorule nu poti sti ce simte Elena.Nu stii nici ce simt eu...dar sunt sigura,la fel cum stiu ca maine e alta zi in care Elena nu va zambi ca te intrebi de ce scriu asta...mi s-a intamplat ceva ciudat azi....am fost intrebata de ce vreau sa ajut copii cu zambete uitate si priviri pierdute... Am simtit ca mi-a fost furat glasul,ca mi-am inghitit cuvintele,nu stiam ce sa raspund…era bizar,in mod normal as fi raspuns de placere,dar era mai mult:satisfactia simtita cand termin un proiect umanitar este extraordinara.Ai privit vreodata cum i se lumineaza ochiii atunci cand primeste ceva ce nu avea?Ai simtit cum zambeetul lui iti incalzeste inima?Ai simtit bucuria din sufletul lui?Ai simtit tremurul vocii cand iti multumeste.Pentru toate acestea merita sa te rupi de lume,sa uiti de tine si sa le oferi sansa ce au pierdut-o la nastere.
Avem parinti ce ne arata drumul corect de urmat in viata,avem bunici ce ne invata sa respectam valorile morale si alaturi de noi sunt mereu fratii si prietenii ce ne ajuta la nevoie.Suntem norocosi,doar ca nu stim...drumul nostru in viata e sigur,drept si luminat.Sufletele lor sunt ghidate de lumanari cu flacari palpaietoare si spera ca oameni cu sufletul mare sa-si aminteasca de ei. Oamenii o fac..isi amintesc de ei...de Craciun,de Pasti,de ziua copiilor..dar pentru ei anul are 7 zile?Nu ar trebui sa se bucure si ei de fiecare zi?Oare ei cresc in 7 zile cat altii in 365?
Singurul lucru ce ne apartine cu adevarat este gandirea...gandim lucid doar cand luam deciziile corecte...viitorul tarii noastre sunt copii! Sprijiniti sansa la un viitor mai bun.Sa fim noi deschizatori de drumuri!
Deciziile luate azi ne vor afecta maine.Decide corect pentru Elena si pentru noi toti.
Ar trebui sa fie inca inocenta si sa nu cunoasca adevarata fata a vietii,insa pentru un copil de clasa a IV-a e prea incercata si chinul o consuma,dar nu spune,traieste fiecare clipa cu zambetul pe buze si iti ridica moralul,chiar daca acesta e ingropat 2 metri sub pamant.
Nu stie sa citeasca,ii este prea greu sa depuna acest efort singura..incearca..este ambitioasa.Atunci cand greseste te priveste cu teama,insa iti zambeste usor,e un zambet pierdut prin amintirile ce nu o lasa sa rada.
Te infioara privirea cercetatoare a tuturor copiilor...te privesc curiosi,neincrezatori si totusi iti cer ajutorul,le este greu sa respecte regulile impuse de centru...Elena le respecta...Respecta rabdarea parca fara margini si este usor uimita..ma intreb oare parintii ei ce o invata acasa...o privesc si ii zambesc calduros..atunci e prima data cand reuseste sa citeasca singura un cuvant corect...o felicit si privirea patrunzatoare si fericita ma face sa tremur.O vad ca zambeste larg,e multumita de rezultat si incearca sa continue...rabdarea mea e asemeni nisipului dintr-o clepsidra..parca se termina si ea simte presiunea ucigatoare ce o arunc asupra ei...ii curg cateva lacrimi..simtise ca ma dezamageste,sau asta am crezut eu...m-a emotionat Elena...e una din multele fetite ce nu se mai joaca de mult cu papusi,ce nu-si doreste sa fie printesa si a uitat de zanele din povesti.
Poate crede ca zanele nu exista,nu stiu ce este in sufletul ei obosit,parca prea bolnav sa creada ca si visele pot fi atinse.Simt ca este imbolnavita de rautatea inconjuratoare,nu stiu prea multe despre ea,insa ochii o tradeaza..ii lipseste ACASA...parca e rupta pagina dictionarului explicativ acolo unde scrie ACASA...Elena are nevoie de sprijin moral nu financiar,are nevoie de intelegere nu compasiune,are nevoie de apreciere mai mult decat de aer.Sufletul ei cere un exemplu...nu poate tipa, cum nici calatorul grabit din gara nu poate striga dupa ultimul tren...viata nu asteapta pe nimeni...iar ea stie aceasta ... disperarea celui ce pierde trenul e la fel de mare ca disperarea din ochii Elenei.Cum sa-i oferim Elenei exemple?Uita-te pe feareastra..vei vedea o doamna grabita ce arunca tigara pe jos;deschide televizorul...ti se vor promova principii ale unor persoane ce si-au vandut sufletul in goana dupa bani.Deschide-ti sufletul si fii propriul tau exemplu!Fii exemplul Elenei!
Tu cititorule nu poti sti ce simte Elena.Nu stii nici ce simt eu...dar sunt sigura,la fel cum stiu ca maine e alta zi in care Elena nu va zambi ca te intrebi de ce scriu asta...mi s-a intamplat ceva ciudat azi....am fost intrebata de ce vreau sa ajut copii cu zambete uitate si priviri pierdute... Am simtit ca mi-a fost furat glasul,ca mi-am inghitit cuvintele,nu stiam ce sa raspund…era bizar,in mod normal as fi raspuns de placere,dar era mai mult:satisfactia simtita cand termin un proiect umanitar este extraordinara.Ai privit vreodata cum i se lumineaza ochiii atunci cand primeste ceva ce nu avea?Ai simtit cum zambeetul lui iti incalzeste inima?Ai simtit bucuria din sufletul lui?Ai simtit tremurul vocii cand iti multumeste.Pentru toate acestea merita sa te rupi de lume,sa uiti de tine si sa le oferi sansa ce au pierdut-o la nastere.
Avem parinti ce ne arata drumul corect de urmat in viata,avem bunici ce ne invata sa respectam valorile morale si alaturi de noi sunt mereu fratii si prietenii ce ne ajuta la nevoie.Suntem norocosi,doar ca nu stim...drumul nostru in viata e sigur,drept si luminat.Sufletele lor sunt ghidate de lumanari cu flacari palpaietoare si spera ca oameni cu sufletul mare sa-si aminteasca de ei. Oamenii o fac..isi amintesc de ei...de Craciun,de Pasti,de ziua copiilor..dar pentru ei anul are 7 zile?Nu ar trebui sa se bucure si ei de fiecare zi?Oare ei cresc in 7 zile cat altii in 365?
Singurul lucru ce ne apartine cu adevarat este gandirea...gandim lucid doar cand luam deciziile corecte...viitorul tarii noastre sunt copii! Sprijiniti sansa la un viitor mai bun.Sa fim noi deschizatori de drumuri!
Deciziile luate azi ne vor afecta maine.Decide corect pentru Elena si pentru noi toti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu