Lame de ras si suc de lamaie…

E cam lame situatia aceasta…imi doresc copilaria inapoi ! Stau pe terasa si beau un suc de lamaie fara indulcitoti in timp ce ma gandesc care e ultima carte citita...imi amintesc,e usor sa-mi amintesc, dar ultima piesa de teatru vazuta?da.. acum ceva timp, cateva secunde in urma.... si filmul?da.. cel mai bun film vazut din viata mea...aseara...eram in balcon si priveam...extraordinar..parca erau Brad Pitt si Angelina Jolie..cuplul perfect..doar ca se certau...se bateau...e interesant sa vezi cat decade .lumea.Imi amintesc de Ion a lui Rebreanu...ipocrit dar macar viata lui nu era jucata pe o imensa sceneta de teatru sau in lumina reflectoarelor...viata si-a scris-o pe cateva file albe.

De ce avem nevoie de carti si teatru si filme cand in jurul nostru oamenii isi scriu viata pe hartie alba si o regizeaza in lumina refelctoarelor.De ce?

Vreau la teatru...adevaratul teatru..cel in care vezi niste oameni imbracati haios incadrati sistematic intr-un decor de vis si care la sfarsit vin in fata ta se apleaca si isi primesc rasplata:APLAUZELE!Iubesc teatrul..abia astept,intr-o zi sa ma duc iar...intr-o zi...

Atunci cand nimic se transforma in colosal...

Visele chiar devin realitate..credeti-ma cand va spun...ai nevoie de o doza imensa de rabadre si mult entuziasm.Foarte mult entuziasm.Al naibii de mult entuziasm.Si atunci cand crezi ca speri in zadar…abia atunci ti se vor implini visele.Dar nicio clipa sa nu regreti decizia luata sau sa crezi ca-s o amagire si ca viata ta nu-I colorata.

Sunt atat de fericita... mi s-au implinit visele…nu mai am nici unul…mi s-au indeplinit toate!S-au terminat oare?..Acum trebuie sa-mi gasesc altele in care sa investesc timp si sentimente ..se vor implini....stiu..cred …sper …daca nu cred eu in mine atunci cine sa creada?Daca nu cred eu ca sunt puternica atunci de ce sa credea strainul ce ma priveste enervant de insistent cu coada ochiului.De ce sa creada aceasta doamna grabita ce se uita insistent la fusta mea prea scurta pentru epoca de piatra in care s-a inchis de cand a parasite-o vecinul de la 2.

Cand inchizi ochii si gemi de placere ca esti patrunsa de simtiri nebanuite ce poarta pe valuri de apa inghetata de sufletele oamneilor ce-ti sunt astazi straini si ieri iti incalzeau sufletul plapand,abia atunci iti dai seama cat de fericita sunt cu adevarat ...atat de fericita ca incep sa urlu si sa-mi tip fericirea ,dar nimeni nu ma aude….sufletul meu urla… cu disperare …nu ai cum sa intelegi ….inima mea cauta cu disperare un sprijin ,sufletul cauta sustinere, si imi doresc ca timpul sa se opreasca in loc...ceasul se opreste..Mi s-a indeplinit dorinta?Nu…sa nu crezi asta..doar e terminata bateria,nu terminata asa cum sunt eu,eu sunt doar sleita de puteri, pot insa continua sa-mi caut noi vise nebanuite,noi dorinte ascunse.Imi mai doresc atat de multe lucruri dar nu le pot insira pe o pagina alba,initial goala,le pastrez in suflet,le port cu mine si mi le indeplinesc atunci cand oportunitatea se iveste la coltul strazii.

Iar atunci cand sunt fericita,cu adevarat fericita ma bucur…singura..nu am cu cine sa impart fericirea..Prietenii?cine sunt prietenii?cei ce au uitat sa-mi zambeasca?cei care isi amintesc de mine atunci cand sufera?ei?ei sunt prieteni?Ei nu au avut timp sa imparta fericirea cu mine.dar ce-mi pasa?e mai multa ptr mine…si atunci cand e prea multa…atat de multa incat simt ca explodez?Atunci cand simt ca pot inunda pamantul cu fericire?atunci o impart cu necunoscuti…o impart cu voi…oare sa fiti voi prietenii mei?vreti sa fiu prietena cu voi?

Vise pierdute...

Cutia aceasta de chibrit in care traim si pe care ironic o numim lume ne apasa intreaga existenta.Distruge echilibrul dintre om si natura,dar redefineste echilibrul dintre viata si moarte,definitiveaza procesul de egalizarea a adevarului ce il credeam vesnic nemuritor si al minciunii,ce se spunea ca va fi descoperita asa cum gasim si drumul spre esec.
E lung drumul spre esec,si niciodata nu e usor de gasit,mai usor ar fi drumul spre succes,dar intoteauna ne abatem pe carari laturalnice ce ne conduc spre prapastia fara capat.Greu trebuie sa fie sentimentul sa stii ca ai fost atat de aproape,dar nu l-ai avut..nimeni nu ajunge la implinire totala...
Reusita este pentru toti..pentru cei ce o cauta cu lumanarea stinsa e de negasit,pentru cei ce o cauta cu flacari tremurande e greu de atins,insa usor de intrezarit,iar pentru cei din urma,ce o cauta cu sufletul e atat de aproape ca o pot mirosi asa cum simti mirosul de brad iarna,aproape ca o vad,asa cum vezi vantul,aproape ca au atins-o asa cum atingi inima,aproape ca au avut-o la fel cum il avem pe Mos Craciun.
Dorinta de implinire profesionala este mai mare decat cea de implinire spirituala sau sentimentala.Ne distrugem ultima ramasita de simtire si o transformam in vointa puternica de obtinere a unui ideal ce nu apartine simtirii noastre.
Visul ce nu poate fi atins nu este cariera,iar femeia doritoare de satisfactii nemarginite si implinire profesionala,renunta la bunul ei pentru a urca o treapta pe scara sociala si pentru a cobori doua pe scara morala....esueaza...Barbatul doritor de atentie din partea insotitoarei ce-i ofera placere fizica,cauta in cariera placerea ce-i lipseste,placerea profunda...nu o gaseste si esueaza.
Sufletul ce se zbate in mine sa iasa la lumina imi striga cu putere ca nu poate suporta indiferenta.Constiinta mea pierde in fata realitatii dure din care facem parte,in care ne ancoram cu tarie si pe care nu suntem dispusi sa o parasim pentru descoperirea noului.
Nu ne putem raporta sufletele flamande la cariera,ar insemna sa ne vindem cu totul,iar daca,uneori mai vindem din noi,vindem trupul si sentimentele,nu sufletul..e bunul nostru..singurul pe care stim ca nu-l putem pierde.

Zambete ruginite...

Iti amintesti de un zambet de copil?
Iti amintesti de un zambest pierdut?
Iti amintesti de un zambet bolnav?
Iti amintesti de un zambet obosit?
Iti amintesti de un zambet fals?

Bebe roz e speriat sa se transforme in pink lady

Ma grabeam sa plec..am iesit in fuga pe usa ,iar apoi m-am intors…uitasem ceva…nu telefonul,nu cheile,nu portofelul…M-am indreptat cu pasi grabiti spre oglinda mare din hol.
Ma privesc zambind si apoi imi spun cu nonsalanta:< Sunt buna,chiar sunt buna.Daca nu cred eu asta atunci cine sa creada?Zambesc din nou…de data aceasta larg,,larg..asa ca si cum as rade..dar nu radeam..zambeam.. Daca as fi ras,vecinii ar fi batut in perete sa incetez…sunt fericita cand rad…o fac doar pentru a ma exterioriza.Ii indemn pe toti sa rada… Ies si cobor treptele in zbor..ma grabesc sa dau cel mai important examen din viata mea..cel al vietii care este de fapt al alegerilor…nimic nu e gresit,toate variantele sunt corecte,tu trebuie doar sa stii care este buna pentru tine… Bat incet in usa de metal ruginit si astept usor nepasatoare sau poate impacientata,nici macar eu nu stiu ce sentimente au pus stapanire pe mine…simt fluturi in stomac… Mi se deschide…o doamna ajunsa de mult la varsta maturitatii,cu parul usor grizat ma pofteste inauntru si imi ofera o cafea…o refuz pentru motivul ca nu beau cafea,imi zambeste si ma roaga sa ma asez pe scaunul cel mai comod,refuz si aceasta pe motivul ca sunt bine crescuta si doresc sa-I ofer locul meu,imi zambeste din nou…nu inteleg de ce ma priveste cercetatoare.Ma roaga sa astept cateva minute paana termina sa-mi completeze foaia de inscriere… Stau cuminte si asteppt..trec 5 apoi 10 min…trece o ora,trec 3 ore..ma plictisesc dar nu spun nimic,…doamna inca mai completeaza cererii… Un moment inainte sa ma decid sa intreb cand voi putea sustine probele primesc fisa pe care scrie:"nepromovat".Doamna imi zambete si spune:
-Te intrebi de ce ai picat desi nu ai sustinut lucrarea?
-Sunt convinsa ca explicatia este eligibila …
-Sa stii ca adevaratele examene nu sunt cele scrise…viata este un examen…inca nu esti pregatita sa-l treci..incearcca la anul,sau peste 2,3 ani..poate peste 20,30…
-Toata viata voi veni aici sa-mi oferiti o foaie pe care scrie ca nu sunt pregatita sa parcurg singura drumul prin viata.
-Esti pregatita sa pleci la drum,insa nu vei ajunge la o destinatie.Asta pentru ca nu accepti ca in viata ti se ofera lucrurile si tu nu trebuie sa le refuzi.Ti-am oferit cafea,locul cel mai bun,zambetul meu..le-ai refuzat pe toata…de ce nu poti accepta ca sunt gratis si lucrurile ce nu costa bani trebuie sa le luam,indifferent de situatie.Ti-am luat cel mai de scump lucru ce il posezi si nu ai ripostat.Mi-am insusit timpul tau …am facut ce am vrut cu el si tu m-ai lasat!…Tot ce este al tau de drept,primit de la natura cadou este doar al tau ..pastreaza-l,valorifica-l,ascunde-l,investeste-l,profita de el…considera-l sacul cu bani ce nu are capat
-Ascultam si intelgeam cata dreptate avea batrana…aveam cel mai de pret lucru..tineretea si o iroseam..am plecat zambind si imparteam culoare in vietile celorlalti.
A venit vremea sa cresc,sa ma maturizez,sa nu mai accept viata asa cum este si sa-mi fac propriul destin …bebe roz devine pink lady!

Spectacol caritabil!!!!

Va invitam la un spectacol caritabil, vineri, pe 4 decembrie la orele 17:00 la Teatrul Gulliver. Spectacolul a fost organizat de 3 voluntare si in cadrul lui vor evolua copii sustinuti de Fundatiile "Inima de Copil", "Familia" si "Impreuna".
Pretul unui bilet este de 5 RON pentru adulti si 2 RON pentru copii sub 14 ani.
Biletele le puteti gasi la sediul nostru din Str Furnalistilor sau direct la teatru vineri seara.

Va asteptam sa fiti alaturi de noi si de copii!!!

Elena...

Toamna..emotii... ma trec fiori de gheata cand imi amintesc de Elena,ii spun Elena pentru ca nu este o fetita oarecare,simt ca e o legatura intre noi.E la varsta la care nu face diferenta intre adevar si minciuna si desi este o fetita aparent timida si linistita iti consuma intreaga energie...iti bea sufletul si suge fiecare picatura de simtire din tine.
Ar trebui sa fie inca inocenta si sa nu cunoasca adevarata fata a vietii,insa pentru un copil de clasa a IV-a e prea incercata si chinul o consuma,dar nu spune,traieste fiecare clipa cu zambetul pe buze si iti ridica moralul,chiar daca acesta e ingropat 2 metri sub pamant.
Nu stie sa citeasca,ii este prea greu sa depuna acest efort singura..incearca..este ambitioasa.Atunci cand greseste te priveste cu teama,insa iti zambeste usor,e un zambet pierdut prin amintirile ce nu o lasa sa rada.
Te infioara privirea cercetatoare a tuturor copiilor...te privesc curiosi,neincrezatori si totusi iti cer ajutorul,le este greu sa respecte regulile impuse de centru...Elena le respecta...Respecta rabdarea parca fara margini si este usor uimita..ma intreb oare parintii ei ce o invata acasa...o privesc si ii zambesc calduros..atunci e prima data cand reuseste sa citeasca singura un cuvant corect...o felicit si privirea patrunzatoare si fericita ma face sa tremur.O vad ca zambeste larg,e multumita de rezultat si incearca sa continue...rabdarea mea e asemeni nisipului dintr-o clepsidra..parca se termina si ea simte presiunea ucigatoare ce o arunc asupra ei...ii curg cateva lacrimi..simtise ca ma dezamageste,sau asta am crezut eu...m-a emotionat Elena...e una din multele fetite ce nu se mai joaca de mult cu papusi,ce nu-si doreste sa fie printesa si a uitat de zanele din povesti.
Poate crede ca zanele nu exista,nu stiu ce este in sufletul ei obosit,parca prea bolnav sa creada ca si visele pot fi atinse.Simt ca este imbolnavita de rautatea inconjuratoare,nu stiu prea multe despre ea,insa ochii o tradeaza..ii lipseste ACASA...parca e rupta pagina dictionarului explicativ acolo unde scrie ACASA...Elena are nevoie de sprijin moral nu financiar,are nevoie de intelegere nu compasiune,are nevoie de apreciere mai mult decat de aer.Sufletul ei cere un exemplu...nu poate tipa, cum nici calatorul grabit din gara nu poate striga dupa ultimul tren...viata nu asteapta pe nimeni...iar ea stie aceasta ... disperarea celui ce pierde trenul e la fel de mare ca disperarea din ochii Elenei.Cum sa-i oferim Elenei exemple?Uita-te pe feareastra..vei vedea o doamna grabita ce arunca tigara pe jos;deschide televizorul...ti se vor promova principii ale unor persoane ce si-au vandut sufletul in goana dupa bani.Deschide-ti sufletul si fii propriul tau exemplu!Fii exemplul Elenei!
Tu cititorule nu poti sti ce simte Elena.Nu stii nici ce simt eu...dar sunt sigura,la fel cum stiu ca maine e alta zi in care Elena nu va zambi ca te intrebi de ce scriu asta...mi s-a intamplat ceva ciudat azi....am fost intrebata de ce vreau sa ajut copii cu zambete uitate si priviri pierdute... Am simtit ca mi-a fost furat glasul,ca mi-am inghitit cuvintele,nu stiam ce sa raspund…era bizar,in mod normal as fi raspuns de placere,dar era mai mult:satisfactia simtita cand termin un proiect umanitar este extraordinara.Ai privit vreodata cum i se lumineaza ochiii atunci cand primeste ceva ce nu avea?Ai simtit cum zambeetul lui iti incalzeste inima?Ai simtit bucuria din sufletul lui?Ai simtit tremurul vocii cand iti multumeste.Pentru toate acestea merita sa te rupi de lume,sa uiti de tine si sa le oferi sansa ce au pierdut-o la nastere.
Avem parinti ce ne arata drumul corect de urmat in viata,avem bunici ce ne invata sa respectam valorile morale si alaturi de noi sunt mereu fratii si prietenii ce ne ajuta la nevoie.Suntem norocosi,doar ca nu stim...drumul nostru in viata e sigur,drept si luminat.Sufletele lor sunt ghidate de lumanari cu flacari palpaietoare si spera ca oameni cu sufletul mare sa-si aminteasca de ei. Oamenii o fac..isi amintesc de ei...de Craciun,de Pasti,de ziua copiilor..dar pentru ei anul are 7 zile?Nu ar trebui sa se bucure si ei de fiecare zi?Oare ei cresc in 7 zile cat altii in 365?
Singurul lucru ce ne apartine cu adevarat este gandirea...gandim lucid doar cand luam deciziile corecte...viitorul tarii noastre sunt copii! Sprijiniti sansa la un viitor mai bun.Sa fim noi deschizatori de drumuri!
Deciziile luate azi ne vor afecta maine.Decide corect pentru Elena si pentru noi toti.

Cand imi numar prietenii, pe ea o pun de doua ori!

Special!!!

Ma simt tradata!!Nu doare..nu e rana fizica,sufletul geme...nu de durere..nu de foame...doar de tristete!O tristete interioara ce ma macina incet incet si ma transforma in farame de om....o jumatate de om nu este un om..e doar o jumatate de ceva..ceva ce nici macar relevanta nu are…sunt eu fara ceva..ceva ce aveam si nu-l mai am….IRONIE….nu l-am avut niciodata…DA….mi-a lipsit jumatate de suflet!

Acasa...

Acasa..atat de bine suna acum acest cuvant…acasa,atat de dulce,de suav,atat de primitor..parca cearceafurile ma cheama...am racit..e o raceala usoara,dar ea a meritat …e asa entuziasmata ca locuieste in orasul acesta imputit incat ma face sa zambesc ironic atunci cand imi zboara gandul la ziua ce tocmai a trecut.
Miros usor de carne de caine ce-mi inunda firav simturile si ma patrunde cu repeziciune.E atat de palpitant sa simti fumul de cauciuc ars mangaindu-ti parul.Si cea mai placuta senzatie e cea de scrumiera folosita.O stii?Atunci cand un fum negru usor grizat si innecacios iti este aruncat cu putere in ochi…da..iti sulfa un cretin in fata reziduurile pe care nici macar corpul lui nu le suporta.E palpitant,….simti cum iti curge o lacrima usor pe obraz…lentila parca iti cere indurare,dar nu ai ce face....zambesti ironic si iti continui drumul prin marea de oameni.
Apoi iti dai seama ca ceva e in neregula..ai fost calcata in picioare,impinsa,s-a tras de tine,dar nu ti-a fost acordata atentia bine meritata....nu ti-a zis nimeni cat de “buna” esti si ce multe altele ti-ar face si asa patrunsa de aceste ganduri si bucuroasa ca poate lumea merge pe drumul cel drept dar...urechile inghetate iti aud minunatele cuvinte ce-ti inmoaie inima si te fac sa te cutremuri de fericire...Traim in Romania..
Si acum ma mananca pielea....e senzatia de satietate..mi-a ajuns pentru un an intreg..sau poate pentru 2...cine stie?
Si maine?Maine e alta zi in care cu banii mei si ai tai vor curata mizeria facuta de maimutele acelea pe care satiric le numim oameni...